Sari la conținut

Timișoara: Premieră teatrală „Unde dai și unde crapă”, la Casa Tineretului, pe 9 decembrie

Premiera spectacolului „Unde dai și unde crapă”, al Asociației Culturale Tu și Eu, sub condeiul regizoral și scenaristic al Mariei Voronca, va avea loc pe 9 decembrie, începând cu ora 19, în sala de spectacole a Casei Tineretului(FITT) Timișoara.

Distribuția spectacolului este compusă din: Cristian Alexandru, Ancuța Cosovanu, Cristina Velici, Constantin Goloșie(Golo), Laura Gîrbovan.

Spectacolul de teatru „Unde dai și unde crapă” este o adaptarea după piesa Încurcă lume” a lui A.D. Hertz. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească o comedie spumoasă, în care, după cum sugerează și titlul, încurcăturile se țin în lanț.

Spectacolul abordează într-o notă comică, și totuși curajoasă, de multe ori într-o formă dulce-amăruie, momente din viața de zi cu zi, fiind o comedie numai bună pentru vremurile prin care trecem.

Aducem în fața spectatorilor o reprezentație despre o dispută conjugală dintre un soț care ajunge acasă la ziuă și o nevastă care îi face scene. Mai apare și un alt personaj care complică situația, și o presupusa amantă care trece drept soția așa zisului prieten din copilărie, nefiind suficient cireașa de pe tort o reprezintă sora soției înșelate care complică și mai mult situația.

INFO bilete: 𝐁𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞 iabilet.ro 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐮𝐚 iabilet.ro/retea.

Un spectacol al Asociației Culturale Tu și Eu.

Vino, vezi, rămâi încântat!

Autor: Roxana Alexandru

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații